Cum aleg o bicicleta electrica?

14/08/2021

Daca ai ajuns in impasul de alegere bicicleta electrica, ei bine, iti oferim aici o sumedenie de informatii care ar trebui sa te lamureasca sa iei cea mai buna decizie.

In primul rand, ce este o bicicleta electrica?

O bicicleta ca oricare alta cu care esti familiarizat, cu o mentiune: este dotata cu un motor, de regula amplasat central – in dreptul pedalierului si cu un acumulator. Rolul motorului este sa te asiste la pedalat, asadar acesta nu ofera putere continua asa cum eronat cred unele persoane. Motorul intra in actiune doar cand pedalezi si iti ofera sustinere atat cat alegi tu din comanda de pe ghidon. Controlerul montat pe ghidon iti ofera informatii de baza, precum viteza de deplasare sau kilometri parcursi, dar tot de aici, poti alege unul din cele 3 sau 4 moduri de asistenta disponibile, in functie de motor. Cele mai raspandite motoare sunt cele de la Shimano si Bosch.

Bicicletele electrice pot fi de munte, de oras sau in rare cazuri, cursiere. Cum ultima categorie este foarte rara, iar in cazul bicicletelor de oras nu sunt prea mult factori de luat in calcul (cu mentiunea ca unele biciclete de oras iti ofera sustinere pina la maxim 25 km/h, iar altele, botezate S-Pedelec, pina la 45 km/h – dar pentru acestea trebuie inmatriculata bicicleta electrica), o sa ne concentram asupra celor de munte. Biciclete electrice de munte gasesti o sumedenie, insa va trebui sa stii ce si cum alegi.

In primul rand, cand vine vorba de alegerea unei biciclete electrice de munte, trebuie sa te decizi la ce o folosesti: plimbari lejere sau trasee mai dificile? Aceasta prima intrebare ne spune exact ce fel de cadru trebuie sa achizitionam: hardtail (doar cu suspensie față) sau full-suspension (suspensie față-spate). Există și biciclete hardtail orientate către trasee mai dificile, însă de preferat în acest caz ar fi să fie dotate cu anvelope mai late, ca să amortizeze din șocurile de pe teren. Ține cont că bicicletele hardtail sunt mai ieftine, pe când cele full-suspension, semnificativ mai scumpe, însă și aria de aplicații este de fapt mai mare.

Odată stabilit acest lucru, trecem la motor. Majoritatea motoarelor oferă o putere maximă de 250W și sunt dotate cu acumulatori de 400, 500 sau 620 Wh. Cu cât acumulatorul este mai mare, cu atât ajungi mai departe. De menționat că acumulatorii cu capacitate mai mare sunt și mai grei. Atenție, unele biciclete sunt livrate cu încărcătoare de 2A, dar există și de 4A și chiar de 6A. Cu cât amperajul este mai mare, cu atât acumulatorul se încarcă mai repede. Motoarele  consacrate pentru bicicletele electrice sunt Shimano, Bosch sau Yamaha, primele două fiind de altfel și cele mai răspândite. Având o putere similară, diferența se face la modul cum se livrează puterea. În orice caz, oricare dintre aceste alegeri este una bună. De menționat, toate bicicletele electrice de munte sunt limitate la 25 km/h. Desigur, poți pedala și mai repede de atât, dar fără susținere din partea motorului.

Mai rămâne apoi de discutat despre echipare. Aceasta o alegi tot în funcție de cum dorești să utilizezi bicicleta. Dacă mergi des în off-road și pe trasee dificile, echiparea cu componente trebuie să fie din gama medie sau peste, spre exemplu Shimano Deore sau mai sus, iar furca trebuie să fie pe aer. Transmisia ar trebui să aibă minim 10 pinioane, cu pinionul cel mare de minim 46 de dinți, astfel încât să urci pante abrupte – și între noi fie vorba, acolo e distracția cea mai mare. Dacă preferi doar potecile recreaționale de pădure sau de munte, cât mai drepte și cu cât mai puține obstacole, atunci poți alege o bicicletă echipată spre exemplu cu Shimano Alivio și cu o furcă pe arc, iar transmisia poate avea sub 10 pinioane. Totodată, dacă preferi traseele mai sălbatice, cu siguranță vei aprecia un ghidon mai lat care-ți oferă mai mult control și o pipă mai scurtă. În ceea ce privește anvelopele, pentru trasee recreaționale acestea pot fi mai înguste, undeva între 2.1 și 2.3 inch și cu crampoane mici, însă pentru trasee dificile, este necesar să ai anvelope mai groase, între 2.4 și 2.8 inch, cu crampoane centrale medii și crampoane laterale mari, astfel încât să-ți ofere o aderență sporită în viraje.

Odată stabilite toate aceste lucruri, suntem convinși că vei lua cea mai bună decizie. Nu uita să te uiți peste oferta noastră de biciclete electrice AFiSport, căci cu siguranță există un model care se potrivește nevoilor tale.