Jocul din ghidon - Cum se rezolva?
Postat la 03/08/2021
Termenul corect este jocul din cuvete, caci ghidonul se poate misca doar daca nu este corect prins în pipă. Însă, cuvetele se pot mișca și pot produce și ceva daune dacă jocul nu este corectat la timp. Ca să înțelegi mai bine ce se petrece între furcă și ghidon, acolo unde-s montate cuvetele, o să-ți explicăm pe scurt cum este alcătuit sistemul: cuvetele sunt montate pe cadru, în partea de jos și cea de sus, pentru a facilita steerer-ului furcii să se miște liber în stânga și-n dreapta.
Așadar, fac parte din sistemul de direcție al bicicletei, iar fără el, acest lucru nu ar fi fost posibil. Strângerea lor se face de deasupra pipei, după cum urmează:
1.Desfă cele două șuruburi ale pipei, cele care prin pipa pe furcă. La majoritatea pipelor, există doar două astfel de șuruburi.
2.După ce acestea sunt bine desfăcute, este momentul să strângi șurubul de sus, montat pe capacul ce vine montat deasupra pipei.
3.Acesta acționează precum o presă și stârnge întreg ansamblul.
4.Strânge rezonabil, apoi ridică roata de față și lasă ghidonul să se miște liber – dacă se duce spre stânga sau spre dreapta fără ajutor, atunci este strâns suficient.
5.Pune roata de față pe sol și strânge cu mâna stânga maneta de frână de față și mișcă de ghidon în față și-n spate. Se mai mișcă cuvetele? Cel mai bine, ții o mână pe cuveta superioară, montată imediat sub pipă. Dacă încă se mai mișcă, atunci mai strânge o idee șurubul de sus până ce jocul dispare complet.
6.Dacă strângi prea mult șurubul de sus, ghidonul nu se va mai mișca liber stânga-dreapta.
7.Apoi, poziționează ghidonul central.
8.Ultimul pas este să strângi cele două șurburi la loc.
Este posibil ca această operațiune să nu rezolve mereu problema. Dacă rulmenții sau coroanele de la cuvete (depinde de sistem) sunt degradate, atunci jocul nu va dispărea și va fi necesar să le înlocuiești.