Postat la 17/08/2021

Aceasta este o discuție aprinsă, care de regulă îi preocupă pe mulți dintre voi. O bicicletă ușoară nu este doar mai ușor de transportat, însă urcă mai eficient, iar efortul tău este semnificativ redus în funcție de câtă greutate reușești să scazi. Scăderea greutății înseamnă investiție, iar specialiștii apreciază că pentru fiecare kilogram scăzut, cheltui aproximativ 1.000 de euro. Dar există câteva ugrade-uri pe care le poți face și care nu sunt foarte costisitoare și vom începe cu cele mai ieftine.


AfiSport M3, un exemplu bun de bicicleta, a carei greutate poate fi scazuta.


În ceea ce privește cadrul, de regulă acesta rămâne cel standard, căci pe el vei vrea să lucrezi. Însă, majoritatea bicicletelor sunt echipate cu anvelope ieftine și destul de grele, iar acesta este un prim punct unde poți face economie de greutate. Prin achiziționarea unui set de anvelope ieftine, poți scădea din start chiar și 1 kg de pe bicicletă (câte 500 de grame/anvelopă), iar investiția nu ar trebui să te coste mai mult de 500 de lei. Ține cont că un set de roți ușoare fac ca bicicleta să se miște mult mai facil, iar efortul tău scade considerabil.

Apoi, este furca: majoritatea furcilor entry-level sunt grele, ajungând la peste 3kg. Deși este mai scumpă ca două anvelope, o furcă poate contribui și ea cu cel puțin 1 kg în minus, poate chiar 1.5 kg, în funcție de modelul pe care vrei să-l cumperi. Dacă vei face trecerea de la o furcă pe arc entry-level la o furcă Rock Shox cu cartuș de aer, vei vedea cum de la 3kg/furcă vei ajunge la 1.4 kg/furcă, așadar o economie semnificativă. Desigur, așteaptă-te ca această investiție să te coste undeva la 500 de euro, minim.

Transmisia contribuie de asemenea la o greutate mai mare a bicicletei. Prin înlocuirea pedalierului, poți salva 300 de grame, printr-un set de pinioane mai performante, cam tot atât, iar din schimbătoare câteva zeci de grame. În felul acesta, ajungi undeva la peste 700 de grame economie. Costul nu este nici aici de ignorat, însă trecerea de la o transmisie entry-level Shimano Acera, la una high-end, Shimano XT, ar trebui să însemne o investiție de aproximativ 400 de euro.

Alte componente care pot duce la scăderea greutății, mai sunt roțile. Achiziția unui set de roți compplet, te mai poate scuti de aproape 1 kg, însă acestea devin din ce în ce mai scumpe. La capitolul frâne, economia nu poate fi mai mare de 50-70 de grame/frână, iar la nivel de componente precum ghidonul sau tija de șa, acestea mai pot contribui cu câteva zeci de grame.

Oricare ar fi alegerea ta, o bicicletă mai ușoară te va face să parcurgi traseele mai ușor, iar ca să facem o scurtă recapitulare, va trebui să începi în funcție de buget cu anvelopele, să continui fie cu furca, fie cu transmisia, apoi cu roțile și ghidonul, pipa sau tija de șa. Și chiar o șa mai poate scuti câteva zeci de grame, dacă o alegi inspirat. Poți verifica greutatea tuturor componentelor înainte de achiziție.